Cum ne mințim singuri cu astrologia! Jupiter, vânzătorul de gogoși

Între cele mai mari aberații astrologice, la rang de cinste se situează înțelegerea greșită a energiei planetei Jupiter, denumită ‘Marele Benefic’. Beneficitatea nu înseamnă deloc noroc chior, mană cerească ori pomană pământească. 

În primul rând, Jupiter ne pune față în față cu modul nostru de gândire, cu sistemul de valori și cu prejudecățile. Între 11 august 2015 și 9 septembrie 2016, mulți nativi Fecioară sau mulți dintre cei cu Ascendentul în Fecioară au crezut că gata, au scăpat de ce a fost mai rău și le cântă pe gard cocoșul din ‘Punguța cu doi bani’. Am întâlnit nativi Fecioară sau cu Ascendent în Fecioară atât de supărați pe Jupiter, pe viață și pe Dumnezeu, încât au ajuns să declare că astrologia nu e demnă de încredere. Problema nu este nici a vieții și nici a astrologiei, ci a lor, strictă și personală. Vorbim de cei ce s-au mințit pe ei, așteptând cu mâna întinsă darurile, care au crezut că le pică fără ca ei să schimbe ceva. Din septembrie 2016, e rândul multor Balanțe sau multor nativi cu Ascendent în Balanță să cadă în aceeași capcană, asta numai și numai în cazul în care nu pricep exact ce vrea Jupiter de la ei!

JUPITER NE DĂ DREPTATE! Orice credem, el ne confirmă! Gândurile noastre ne creează realitatea, iar Jupiter aduce confirmări peste confirmări că ceea ce este în capul nostru ajungem să trăim în plan fizic. Jupiter amplifică abundența în ograda celor ce simt că au destul și să sunt suficient de buni și de merituoși. În schimb, celor ce se tem că vor pierde ceea ce au sau că nu obțin ceea ce vor, Jupiter iar le dă dreptate. Și ei chiar rămân fără ceea ce se temeau că vor pierde ori se îndepărtează tot mai mult de scopurile pe care nu le mai ating.

JUPITER AMPLIFICĂ! Ce emitem, devine realitate! Energia sa este partea conștiinței noastre care ne conectează la modul în care ne creăm singuri viața. Schimbând modul de gândire, cultivând optimimul, recunoștința și acceptarea, îl accesăm pe Jupiter în cel mai înalt potențial al său. Afirmând că trăim în lipsă, insuficiență sau nemulțumire, nu facem decât să atragem și mai multă lipsă, insuficiență și nemuțumire. Nu degeaba ne spune înțelepciunea străbunilor că ‘nemulțumitului i se ia darul’. 

PUTEREA LUI JUPITER ESTE PUTEREA PE CARE O AVEM DE A MATERIALIZA TOT CE E MAI BUN PENTRU NOI PRIN LEGEA ATRACȚIEI! Crezi, te simți bogat și mulțumești pentru ce ai? O să ai mai mult!

Jupiter în Fecioară a declanșat Calvarul Nemulțumiților! Toți cei ultracritici, care nu știu să se bucure de lucrurile mărunte și care văd întotdeauna doar ceea ce nu le convine, s-au simțit trași pe roată ca Horia și Cloșca. Era să zic și de Crișan, dar acesta din urmă nu rezistase presiunii și se spânzurase dinainte cu nojițele de la opinci. Îi știți pe cei cărora le ‘pute’ tot? Ei sunt antieroii aceste perioade, cu nojițele în gât. Este suficient să-i privești cu detașare și să observi că ei numai pe ei nu se văd. Oriunde s-ar duce și cu oricine ar fi, trebuie să le miroasă lor ceva. Jupiter face haz de necaz mai ales de cei singuri din această familie Pute-Tot, dornici de viață de cuplu și familie. Lui Jupiter mai că-i vine să strige în gura mare ‘Cine vrei să stea cu tine și să ți le suporte pe ale tale, din moment ce tu nu suporți mai nimic la altul și la ce te înconjoară?!’.

Când pute ceva, amintește-ți că numai tu ai puterea să schimbi ceva! Privește lucrurile altfel! Schimbă perspectiva și vei schimba lumea! Verbul ‘a puți’ vine etimologic din latinescul ‘putire’, care înseamnă ‘putere’. 

Nemulțumirile atrag nemulțumiri și mai mari. Concentrarea pe frustrări atrage și mai multe frustrări. Cine vede doar ce nu-i place, ajunge să nu-i mai placă nimic. Sunt simple mecanisme jupiteriene, care trebuie înțelese corect.

Ca să te împaci cu Jupiter, împacă-te mai întâi cu tine! Jupiter îți dă înapoi ceea ce emiți, ceea ce dai tu vieții! Nu te iluziona și nu avea așteptări gratuite! Nu faci decât să te pierzi în iluzii mai gogonate și să te saturi de gogoși. Carevasăzică de frustrări și dezamăgiri, pe care ți le coci singur, după binecunoscutele versuri jupiteriene:
‘Of, mamă care faci gogoși,
Tu le faci, tu le miroși,
Tu le dai la puturoși’.

Sursa foto: http://mentalfloss.com/article/71300/15-delicious-facts-about-doughnuts

3 comentarii:

  1. Daca nu ne cream singuri conditiile pentru o viata mai buna, nu o putem avea. Asta am simtit-o pe propria piele cand Jupiter a fost in gemeni in 2011.

    RăspundețiȘtergere
  2. Genial articolul!
    Cat de corect este Universul asta..si cati "spirituali" inca n-au invatat reguliele astea simple:
    Ce e in tine e si in afara ta;
    A spurca tot ce intra in raza ta nu-ti aduce decat saracie, singuratate si multa frustrare..
    Bravo Valeriu

    RăspundețiȘtergere
  3. Chestia asta cu Jupiter am inteles-o si eu anul acesta ,am tot asteptat o minune dar nu s-a intimplat nici cind s-a intilnit cu N nord . Doar ne-au atentionat si si-au vazut fiecare de drum.Cred ca numai munca corecta si sufletul curat te ajuta sa ajungi unde iti doresti. Spun asta deorece eu am Jupiter pe ascendent si nu am fost o norocoasa . D-nule Panoiu va multumesc pentru ca abordarea d- stra nu este prapastioasa si produce o stare de bine

    RăspundețiȘtergere