Treceți la conținutul principal

Unde sunt bărbații?

Dincolo de stereotipurile despre bătălia sexelor, epoca pariarhatului își dă duhul în lumea creștină. Rolurile bărbaților și femeilor au ajuns să se confunde, cu un singur avantaj de partea femeilor, singurele care pot naște. Femeile, dar și Arnorld Schwarzenegger, în filmul Gravidul, dar asta e altă poveste.

Anii 2000 reabilitează energia feminină, oprimată, anulată, umilită de bărbați în ultimele mii de ani. Biserica a suprimat total feminitatea și bucuria sexualității, demonizând femeia, deși Iisus avea apostoli femei, iar prima care a primit vestea Învierii a fost favorita lui, nimeni alta decât Maria Magdalena. Deci nu un bărbat era discipolul preferat, ci o femeie. Ei i s-a arătat întâi. Numai că patriarhatul, deci supremația masculinului, s-a desăvârșit tocmai în era creștinismului, deci în ultimii 2000 de ani. În condițiile în care Iisus vorbea despre iubire, bărbații au clădit o instituție a intoleranței, Biserica, și o doctrină misogină, unde numai bărbații au drepturi, asociind femininul cu negativul, cu întunericul, cu sursa tuturor relelor. 

În numele iubirii aservite masculinului dezlănțuit și nelimitat, sutele de milioane de femei încarnate în ultimii 2000 de ani în spațiul creștin au fost exploatate, condamnate, abuzate, violate, reduse la statutul de sclavi. Totul în numele unei religii a iubirii înființate în anul 325 la Niceea, unde un consiliu format numai din bărbați a pus bazele ultimelor două milenii de persecuție a femeilor, excluzând din Biblie toate dovezile referitoare la drepturile divine ale femeilor și la puterea sexualității. În mileniul 3, relațiile funcționează încă teleghidate după inconștientul colectiv patriarhal. Inconștient, femeile caută bărbați patriarhali: ori abuzivi, dominatori, ori absenți. Bărbații plecau la război, iar femeile nu prea puteau conta pe ei pentru treburile casei. Nu că astăzi ar conta prea mult, din moment ce televizorul, internetul și jocurile au luat locul războiului.

Femeile și bărbații se angajează încă în relații primitive, îngropându-și viața în căsnicii bazate pe nefericire, abuz și frică. Nu e de mirare că, la vârsta a treia, cele mai multe femei se simt în sfârșit vii abia după ce rămân văduve și trăiesc decesul soțului ca pe o evadare din închisoare. Se pare că textul original din slujba de căsătorie pronunțat de Iisus ar fi fost pervertit din interese tot patriarhale: ‘Se cunună robul... cu roaba... până ce moartea îi va despărți.’ Originalul ar fi: ‘Se cunună robul... cu roaba... până nu-și vor fi povară unul altuia!’. O mică diferență în varianta implementată de Biserică...

Bărbații primitivi sunt nestatornici, iresponsabili, dominatori, brutali, egoiști. Ei tratează femeia ca pe un instrument sexual, o gonflabilă care nu are voie să i se opună când el își cere drepturile trupești asupra ei. Bărbații primitivi sunt vânători și au drepturi și privilegii pe care nu le dețin și femeile. Un bărbat cu mai multe femei este perceput ca fiind de succes, palmaresul fiind apreciat în toate competițiile sportive. Feminismul a condus la reabilitatea energiei feminine, numai că într-un mod dezechilibrat. În universul feminin,  excesele au înlocuit lipsurile.

În loc ca femeile să-și descopere feminitatea, naturalețea, frumusețea, blândețea, afecțiunea, capacitatea de a crește și de a îngriji, misterul, armonia, ele au luat locul bărbaților! Au devenit ele femei-bărbat care se descurcă singure în orice situație sau femei-vânător, care-și revendică drepturile pe care, până nu de mult, le aveau numai bărbații.

În această tranziție de la civilizația patriarhală către un feminism cu semne de matriarhat, bărbații și femeile se caută în continuare după tipare învățate din moși strămoși. Femeile au învățat de la mama și bunicile lor modelul de bărbat primitiv Numai că nu mai există doar bărbați primitivi. Unii au evoluat, nu mai corespund tiparului din inconștientul colectiv și își asumă corect masculinitatea: respectă femeia, o tratează ca pe egala lor, acceptă să fie completați, produc resurse, își protejează teritoriul, iubesc fără să schimbe și să-și impună voința, sunt conștienți de valoarea personală, de propria putere și sexualitate, sunt responsabili și iau decizii.

Femeile întreabă unde sunt acești bărbați care ies din clasa primitivă. În mintea lor! O femeie care nu se trezește, care nu scapă de repetiția în care au trăit mama și bunicile, dacă nu ajunge să trăiască conștient, alegând iubirea în locul fricilor, va atrage inevitabil un bărbat primitiv. Schimbarea interioară atrage un model de bărbat nou, eliberat de rigorile patriarhale. Pe măsură ce femeile învață să fie femei, bărbații învață să fie bărbați. Lupta se dă, de fapt, nu între bărbați și femei, ci între primitiv și evoluat.

Bărbații primitivi sunt legați de planul terestru, au o natură instinctuală greu de controlat și se tem de puterea femeii, pe care o neagă și o suprimă tocmai ca să nu se simtă inferiori. Bărbații primitivi se uită la femei ca la Luna de pe cer. Luna știm că are o față ascunsă, care nu este vizibilă de pe Pământ. Nu-i de mirare că bărbații care sunt legați de stilul primitiv de viață și care nu-și depășesc condiția, nu înțeleg universul feminin, din care percep nici măcar un sfert (jumătate din Lună nu se vede niciodată, în rest, Luna e pe cer noaptea, în diferite faze de vizibilitate). Femeia le inspiră frică, așa că trebuie ținută sub control cu forța. Frica este religia bărbaților primitivi. Ei conduc lumea de mii de ani. Dar încep și ei să se trezească, unul câte unul...

În mitologie și folclor, femininul și masculinul sunt asociate cu Soarele și Luna. Soarele vede și ceea ce nu se vede de pe Pământ: fața nevăzută a Lunii. Relațiile evoluate aparțin civilizației solare, în care masculinul (Soarele) se unește cu cu femininul (Luna) în totalitatea sa. Luna nu se poate ascunde de Soare și nici nu are nevoie să facă asta, pentru că nu are motive să se teamă. În noua lume, Regele (Soarele) și Regina (Luna) coboară de pe cer și se caută pe Pământ ca să se reîntregească.

Sursa foto: http://www.wookmark.com/image/124855/moon-sun-sun-moon-ying-yang-1440x900-wallpaper-moon-sun-sun-moon-ying-yang-1440x900-wallpaper-moons-wallpaper-desktop-wallpaper

Comentarii

  1. Superb!
    Multumesc :-)

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte frumos scris si adevarat!

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte frumos si ca intotdeauna util .
    Multumesc Valeriu.

    RăspundețiȘtergere
  4. In acelasi timp patriarhatul a muncit pt a crea internetul ca tu sa poti sa mananci cacat, si daca stai putin sa te gandesti toata societatea moderna si toate utilitatile de care ne bucuram au fost create de patriarhat,faptul ca arunci cu cacat in "el" ma face sa cred ca esti confuz.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Faptul ca postezi un astfel de comentariu ma face si pe mine sa cred ceva, si anume ca esti un prost misogin

      Ștergere
    2. Barbatii au creat internetul pt ca ei au puterea de a schimba lumea exterioara. Femeile se ocupa cu educatia pt ca ele au puterea de a schimba lumea interioara

      Ștergere
    3. Ion si-a arătat latura primitiva, nu a înțeles nimic din articol. Acolo scrie clar ca sunt barbati primitivi si barbati evoluati. El nu a putut, săracul.
      Unde mai pui ca articolul este scrus de un barbat. Un barbat evoluat și genial. Bravo, Valeriu!

      Ștergere
  5. Perfect punctat, mai ales in ceea ce priveste feminismul. Sunt terapeut de medicina chineza si pot sa confirm ca, in cazul femeilor, observ o acuta vacuitate de Yin cu un exces de Yang, ceea ce duce la dezechilibre majore mai ales in sfera tulburarilor de menstruatie, fertilitate, echilibru emotional. Feminismul din pacate nu inseamna sustinerea feminitatii, nu pledeaza pentru descoperirea laturii feminine, meditative, introvertite, hranitoare, creatoare, lunara, calma. Feminitatea nu inseamna egalitate cu masculinitatea si nici opusul ei, inseamna complementaritate, cele doua aspecte se hranesc reciproc, se antreneaza reciproc, se completeaza.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cu totul de acord in ceea ce priveste cele spuse de dna Daciana. Vremurile pe care le traim le-au facut pe femei sa lupte mai mult, ca sa se poata afirma si competitivitatea la nivel profesional, intr-o lume dominata de barbati, te schimba destul de mult. Tanara fiind, o femeie poate sa se bazeze pe partea YIn, adica cea feminina, pentru a atrage mai usor atentia barbatilor. Atata timp cat e vorba de familie, relatie amoroasa, o femeie se poate baza pe Yin. Partea profesionala o poate schimba destul de mult: un job cu raspundere, in care are in subordine barbati, sau este egala lor, tinde sa dezvolte foarte mult latura Yang, cea a dominatiei si competitivitatii. Nu cred ca o femeie prea feminina ar putea fi o importanta figura politica, aici e nevoie de mult Yang (vezi Angela Merkel, Mhairi Black etc.).

      In rest, relatiile intre barbati si femei sunt asa cum fiecare cuplu si le construieste; am avut un tata dominator, stiu ce inseamna asta, care toata viata s-a luptat cu o mama la fel de avida de a detine controlul. Stiu ca un echilibru e posibil, mai ales in ziua de azi.

      Ștergere
    2. Toate bune și frumoase! Ideile sunt reale, motivele sunt bune, dar ..., ca de obicei pentru natura umană, la o acțiune ostilă se răspunde cu o acțiune contrară, de aceeași natură, dar de o amploare mai mare. Și nu se rezolvă NIMIC! Doar se amplifică și perpetuează criza. În primul rand este că problema este pusă într*un fel bine, dar este tratată greșit. Din fericire bărbații normali nu sunt mai puțini decat cei ”primitivi”, ba din contra, sunt mai mulți. Cuplurile fericite sunt mai multe decat cele ”eșuate”, dar iarăși ca de obicei natura umană ne face să dorim senzaționalul nu normalul, și deci se scot în mod ostentativ în evidență, anomaliile! Și aici este o problemă, pentru că intervine mistificarea, danduli*se o amploare exagerată. Dacă misonginismul este o rezultantă a deviaționismului comportamental (atenție, nu exclude socializarea cu femeile ci revendică superioritatea masculină) al unei anume părți masculine, răspunsul feminin prin lesbianism (care spre deosebire de homosexualitate, o afecțiune psihică, cronică degenerativă, consider eu, lesbianismul este răspunsul dus la extrema comportamentală prin excluderea bărbaților din toate aspectele vieții sociale feminine, ultra radicalizat, la misoginism) este o cale greșită și care nu face decat să perpetueze această veșnică problemă idioată, a supremației sexelor. Doamnelor și domnilor, nu trebuie să priviți ca pe două entități distincte, diferite și separate, ci ca pe două părți ale unui același întreg, care se caută și potrivindu*se să realcătuiască întregul, adică forma perfectă. Acuzați primitivismul unor bărbați, dar ce doriți doamnelor cand pentru a atrage atenția bărbaților, la domniile voastre predomină (indiferent de etnie, rasă, origini sociale, cultură, capacitate intelectuală, și nu în ultimul rand varsta) modul afișat ostentativ sexual..., da, cand apelați la toate trucurile să căpătați un aspect fizic cat mai incitant, cand domniile voastre selectați după aspect ”pretendenții”, cand preferați masculul atlet, dar care vă va trata ca pe o gonflabilă (cum se scrie în articol), în detrimentul bărbatului mai tern, mai ”domestic”, cu chelie, chiar și cu burtică, dar care vă poate ține la pieptul lui pentru a vă iubi, pentru a vă face fericite, pentru a vă ocroti, pentru a vă face să vă simțiți reginele universului. Articolul, aparent, are o tentă ”nobilă”, dar în realitate, disimulat, nu face decat să acutizeze într
      *un mod subiectiv, problema, nu face decat să servească unor părți minore dintre extremiștii de ambele sexe, pentru a*și putea justifica propriul comportament. În subsidiar, prin modul de formulare a argumentelor, prin ideile cu conotație tendențioasă, subtil formulate sub aparența inocentă a luptei pentru ”egalitate”, incită la acutizarea radicalismului, prin reacțiile celor mai ”modești mintal”, fapt ce servește tocmai taberelor blamate, adică misoginismul, homosexualitatea, lesbianismul, făcandu*le să capete un ”aspect comportamental normal”, ca un răspuns. Deci, pe cand o să avem și noi, oficial”, căsătoriile mono...?!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Păcatul care distruge viața în numele iubirii

Există oameni care pot face mai mult rău într-o relație decât egoiștii și narcisiștii? Sigur că da. Cei ce nu se gândesc deloc la ei și îi pun doar pe ceilalți pe primul loc, ajungând să trăiască viața oricui altcuiva, mai puțin pe a lor. Altruismul lor atinge deseori culmile sacrificiului și anunță doar prăbușirea de sine. Pentru că cel ce se dă renunțând la el practică autoflagelarea, negarea, anularea propriei personalități, renunțarea la propria putere personală. Iar aceste forțe puse în mișcare indică o lipsă a iubirii de sine ce conduce inevitabil la resentimente, regrete, frustrare, boală. Acestea sunt vibrațiile pe care ajung să le împrăștie în jurul lor ‘martirii’ ce-și fac un titlu de glorie din modul greșit în care înțeleg ei iubirea. Cum ar putea cineva care se îngroapă în el însuși să întindă mâna altora ce vor să se ridice?
Iubirea începe întotdeauna cu iubirea de sine, pe care majoritatea o condamnă, întrucât o confundă cu egoismul. Pentru egoist, lumea se învârte în jur…

9 semne că ești sau nu într-o relație karmică

Relațiile karmice aduc întotdeauna creștere prin suferință. Cei doi parteneri se întâlnesc pentru a arăta cu degetul unul către celălalt aspecte nerezolvate ale personalității sau pentru a testa limitele personale, inclusiv stima de sine. O relație karmică se materializează într-un moment de evoluție în care îți e imposibil să vezi singur la tine ceea ce te blochează. Atunci, atragi fie pe cineva care te oglindește, fie pe cineva care te provoacă să manifești, deci care scoate din tine, exact fricile tale cele mai adânci.
Cum identificăm o relație karmică și care sunt semnele unei relații care nu este karmică?
1. Relația karmică este bazată pe nevoi. Ai impresia că partenerul îți umple un gol. Într-o relație care nu este karmică, declarația de iubire sună așa: ‘Te iubesc tocmai pentru că nu am nevoie de tine!’.
2. Relația karmică apare într-un moment de suferință nevindecată sau într-un moment în care sufletul vrea să evadeze cu orice preț din realitate, să fugă din corpul său în corpul.…

Cea mai mare greșeală în relații!

Dumnezeu este Iubire, iar noi suntem Iubire. Nimic mai adevărat. Însă iubirea nu înseamnă să fii doar bun, ci înseamnă să impui limite. A iubi nu înseamnă a te lăsa călcat în picioare. În momentul în care spațiul personal încetează să mai existe și voința este anulată, deja vorbim despre încălcarea dreptului la libertatea personală.
Dacă te lași invadat în numele iubirii și le permiți celorlalți să te vampirizeze, ai alunecat, fără să-ți da seama, într-un joc de roluri: ai devenit victimă! Când lași un agresor să-și facă de cap, nu te aperi și nu iei măsuri, dovedești că nu te iubești pe tine! Ori dacă iubirea nu pleacă de la iubirea de sine, ea este greșit înțeleasă. A-l iubi pe altul, deci a-i permite să fie cum vrea el, nu trebuie să conducă la renunțare de sine sau la sacrificiu. Bunătatea și toleranța manifestate față de altcineva se opresc acolo unde accepți să-ți faci rău singur neluând atitudine. A da șansă după șansă conduce doar la pierdere de suflet și uzură nervoasă.
A vedea…