Tabără de Astrologie în deltă, Sulina, 13-15 octombrie 2017

În weekendul 13-15 octombrie facem un sejur în Delta Dunării. E mult spus ''tabără de astrologie'', dată fiind durata (în ideea de a fi cât mai accesibilă), dar păstrăm termenul ca să înțelegem că există un nucleu: armonia cu noi înșine, din care decurge armonia cu ceilalți și cu tot ce există.

Mergând în inima apelor, tema aleasă (accesibilă și începătorilor și celor doar pasionați de astrologie) este INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ ÎN ASTROLOGIE. Vorbim despre emoții și despre stăpânirea lor.

Astrologia bineînțeles că este miezul care ne reunește, dar mai ales pretextul. Seminar vom face doar sâmbăta, cam 2 ore dimineața, 2 după-amiaza (știm cam cât durează de fapt 2 ore), ca să avem timp și de explorare sau plimbare cu barca. Plecăm vineri și ne întoarcem duminică.

Modelul de organizare va fi cel obișnuit: toată lumea plătește egal, cazarea + masa, fiecare se organizează cu transportul și punem un preț pentru participarea la curs, de achitat acolo (100 lei). În rest, ne leagă voia bună, revelațiile, prietenia.

De data asta, spre deosebire de taberele lungi, expediția se încadrează la categoria ''family'', deci se poate veni cu copii cu tot (care n-au ce să caute la curs, dar îi trimitem la pescuit și le dăm sarcină să ne aștepte cu saramură și cu mămăligă).

Destinația: SULINA
Pensiunea PORTO FRANCO

Avem doar 10 camere în această pensiune. Ele se ocupă în ordinea înscrierilor. După depășirea numărului de locuri, dacă e cazul, am vorbit să ne împrăștiem pe la vecini.

Intențiile de participare, vă rog, pe mail, ca să pot ține o evidență: valeriu.panoiu@gmail.com.

Tarife cazare: avem practic 2 nopți de cazare

160 lei/sejur/persoană în cameră dublă cu mic dejun inclus
pentru copil: 100 lei/sejur cu mic dejun inclus

Toate camerele au 2 paturi si o canapea extensibilă.

Micul dejun se serveste in regim bufet.

Pentru celelalte mese, zilnic vom avea de ales dintr-un meniu ce va fi afisat la micul dejun. Meniul contine preparate din peste, carne de pui si porc. Vom spune dinainte daca exista alte obiceiuri alimentare.

Până la Tulcea, drumul durează din București maxim 4 ore. Traseul recomandat: autostradă până la Drajna, apoi drumul vechi, spre Hârșova – Tulcea.

La Sulina se ajunge doar pe apă, (mașinile urmând a fi lăsate în Tulcea):

- pentru cine poate pleca de dimineața și ajunge la prânz în Tulcea, cu nava pasager capacitate 200 locuri - cursa zilnica 13.30 din Tulcea - cost calatorie 50 lei/persoana - timp calatorie 4,5 ore - parcarea masinii in acest caz se face in parcarea din zona Garii Tulcea - imbarcarea de pe faleza Gara Fluviala. Nu e necesara rezervarea.
- cu o șalupă de 10-12 locuri ce poate fi închiriată la orice oră de către un grup. Durata călătoriei: 1,5-2 ore. Tariful este 700 de lei/cursă (bani care se împart/persoană în funcție de gradul de ocupare, deci aproximativ 70 lei/persoană). Vom face rezervare. Pentru cei ce pleacă de exemplu, din București, la ora prânzului, după ce ies copiii de la școală, rezervăm o șalupă la ora 16:00 sau 16:30. Dădeam exemplul personal, bineînțeles că fiecare își calculează timpul din localitatea de origine.

Sâmbătă facem traseu turistic, probabil Traseul „Vărsarea” – farul vechi, cherhana, statia meteo, farul nou, gura de varsare a Dunarii, insula cu pasari, golful Musura.

Gazda noastră cea minunată, mare iubitoare de astrologie (vedeți tabloul de pe casa scării în pensiune) ne răsfață și ne oferă o masă de întâmpinare vineri seara pentru toți participanții. 

Sulina, venim!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Curs de radiestezie, partea 1. Sâmbătă, 27 aprilie 2024, online

Scopul acestei formări este familiarizarea cu măsurătorile radiestezice. Nu se pune problema de inițieri și grade, ci doar de un cadru gener...